Evoluția muzeului după deschidere

Traian Zorzoliu în curtea muzeului 1981. În spate se vede Casa servitorilor, din cadrul Conacului Polihronie, astăzi sediu administrativ al muzeului.

După inaugurare, muzeul era deschis pentru public 6 ore pe zi, în afară de ziua de luni, când era considerată zi liberă. În fiecare zi, 2 ore din cele 8 ore erau afectate pentru curăţenia spaţiilor expoziţionale.

Supravegherea vizitatorilor şi curăţenia erau asigurate de către îngrijitorul de curăţenie Vitan Maria. Aşa cum am arătat, muzeul s-a inaugurat pe baza unei aprobări a Forurilor judeţene şi Republicane fără a avea buget, rezolvându-şi prin autofinanţare toate sarcinile ce decurg din activitatea financiară a muzeului.

De la înfiinţare şi până în anul 1983, întreaga activitate a muzeului era asigurată de directorul acestei instituţii, pentru o indemnizaţie de 440 lei lunar, dată de Comitetul pentru Cultură şi Educaţie Socialistă judeţul Olt. În schema de funcţionare a muzeului se mai afla o îngrijitoare curăţenie care figura în ştatul de funcţiuni al personalului muncitor de la Casa de cultură orăşenească, fiind plătită de la buget şase luni pe an iar restul timpului, salariului se asigura prin autofinanţare. La acea dată, după cum se vede în procesul verbal aflat la cap. Anexe, muzeul avea 3 clădiri: casa Polihronie Ioan, casa Ghirgiu Alexandru şi o dependinţă cu două camere, fosta casă a slugilor de la conac.

Conform adresei nr. 278 din 27 mai 1981 a Comitetului de Cultură şi Educaţie Socialistă către directorul adjunct Iulian Antonescu din Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste al R.S.R., muzeul se va numi Muzeul Orăşenesc Drăgăneşti-Olt. Având în vedere spaţiul expoziţional şi curtea muzeului, care era mai mare ca cea de astăzi, în anul 1981 s-au aprobat înfiinţarea unui post de îngrijitor curăţenie cu normă întreagă, fiind angajată Vitan Maria.

Îngrijitorul cu curăţenia şi directorul muzeului asigurau paza instituţiei ziua, iar pe timpul nopţii o aveau în consemn paznicii angajaţi permanent, de la instituţiile vecine.

După inaugurare, până în anul 1990 funcţia de director a fost onorifică, fără retribuţie. La 31 mai 1990 Primăria judeţului Olt emite decizia nr. 1223 înregistrată la nr. 110 din 17 mai 1990 privind înfiinţarea Muzeului Orăşenesc Drăgăneşti-Olt, ca unitate bugetară cu personalitate juridică, categoria a IV-a.

Din data de 1 septembrie 1994 Muzeul orăşenesc Drăgăneşti-Olt a trecut cu întreaga structură în subordinea Consiliului Local Drăgăneşti-Olt. Având în vedere patrimoniul deosebit de care dispune acest muzeu, al implicării personalului în susţinerea înfiinţării altor muzee în Câmpia Boianului, prin decizia inspectoratului Pentru Cultură Olt din 27 decembrie 1994 şi a deciziei nr.1223 din 1 mai 1990 Muzeul orăşenesc Drăgăneşti-Olt a primit denumirea de Muzeul Câmpiei Boianului.

Casa Ioan Polihronie

Casele în care se află Muzeul Câmpiei Boianului, au aparținut Conacului Polihronie. În 1990 s-au predat de către Consiliul Orăsenesc 3 clădiri printre care casa Polihronie. Executând o cercetare mai amănuntită în podul clădirii pe sub pardosea am descoperit un număr însemnat de documente care au aparținut lui Polihronie Ioan.

Conacul Polihronie

Din documentele aflate și din constatările d-lui Prof. Univ. Dr. Arh. Cristian Moisescu, această casă este cea mai veche din Câmpia Boianului și a fost construită de familia Polihronie la sfârșitul veacului al XVIII-lea, pe un teren care a aparținut acestei familii. La început casa a fost folosită mai mult că sediu pentru administrarea moșiei din Câmpul Mare și mai târziu de urmași, ca locuință. În prezent se află situată pe strada N. Titulescu la nr. 360.

Casa Ioan Polihronie

Această clădire, împreună cu acareturile aferente, a fost pentru prima jumătate a secolului al XIX-lea în stăpanirea pitarului Polihronie Ioan Mateescu, care locuia mai mult la Slatina. La 13 septembrie 1837 Polihronie Ioan avea 43 ani și era magistratul orașului Slatina, supranumit și „negustorul orașului”, și de 20 ani se ocupă cu negustoria, plătind cele mai mari patente. I se mai spunea și Ion Polihronie băcanul. (Arhivele Slatina Fond Tribunalul Jud. Olt, dosar 7392 din 1843, filă 3. Istoria orașului Slatina vol. 1 368—1918 )

Într-un raport din 1837 către Marea Vornicie a Treburilor din Lăuntru, se arăta că orășenii întampină mari greutăti din pricină Mandei Gigartoaia, proprietăreasa moșiei Pârliți.

La 28 mai 1843, în Slatina a avut loc un incendiu, arzând 13 case mari printre care și cea a lui Ioan Polihronie, casă mare din zid.

Polihronie Ioan a deținut și funcțiile de arhivar al orașului Slatina dar și șef al arestului. La alegerile din 1848, el făcea parte din alegătorii pentru deputații din partea mahalalei Roșie pe locul 5 în listă. Într-un raport din 1848, Ioan Polihronie (numit și Tache) era bănuit că luase parte la tulburarea liniștei publice.

Mai târziu se menționa că Polihronie se află printre alegătorii direcți ai Slatinei cu dreptul de a fi ales în orice parte și în colegiu, având un capital de 6.000 galbeni. El era printre personalitătile vremii, ca oameni înstăriți. Alături de el se află și Petrache Manolescu din Drăgănesti.

În veacul al XIX-lea, în Slatina se aflau mai multe persoane care purtau numele de Polihronie. Printre aceștia erau: Polihronie Dumitrescu general 1893-1977, Nicolae Polihronie avocat 1920, Elena D.A. Polihronie proprietar care avea și locomobilă.

Alte date despre familia Polihronie: Profira Polihronie, soţia lui Ioan Polihronie era soră cu Smaranda, Maria, Eugenia şi Constantin Căpitan, (1846- 1900) căsătorit cu Iulia lui Andrei Prejbeanu.

Mărturie despre familia Polihronie

Pe 22 august 1983, Sevastiţa Dumitrescu, în vârstă de 80 ani, fiica fostului primar Nae Sârbu, care locuia lângă conacul lui Polihronie (azi strada Orezari) mi-a povestit despre această familie:

„În copilărie mă jucam cu fetele fostului proprietar Alexandru Ghirgiu, ginerele lui Ion Polihronie, fiul lui Ion Polihronie cred că avea 90 ani. Era un om scund, cocoşat, purta pe cap fes roşu şi uneori şapcă. A murit aici şi a fost îngropat la cimitirul familiei, situat pe coasta dealului lângă un stejar mare care se vede şi astăzi. În acelaşi cavou a fost îngropat un căpitan apoi ginerele lui Niţă Polihronie (Niţă, Ioniţă, Ion). Acum acest cavou a fost profanat, că într-o vreme avea numai oase pe lângă el. Nu mai ştiu cine le-a adunat şi dus la un cavou din cimitirul comunei. Curtea lor era pe unde a fost I.A.S.-ul. Aici avea obor mare de oi şi grajduri de vite. Casa mică din curte (actualele birouri) era casă pentru servitori. Avea un servitor ce-l chema Matei Turcu. În curte avea un câine mare pe care îl chema Leu. Cea de a doua casă, mai mică, a fost a lui Sandu Ghirgiu, la noi lumea îi zicea Ghergiu.

Sandu Ghergiu avea două surori: Smaranda cea mică, măritată la Galaţi, Hortensia cea mare, măritată cu avocatul Ilie Ionescu din Slatina. Sevastiţa, mama lor, trăia mai mult la Slatina. Cunoştea mai multe limbi.

Sevastişa şi Ghergiu sunt îngropaţi în deal, mormântul de la Ştejar.(astăzi nu mai există n.a.) Scara la casă era din piatră cioplită. La drum avea balcon de lemn. În casa era un salon cu trei dormeze. În mijloc era o dormeză pătrată acoperită cu catifea. La stradă uşile erau pline, fără geam, din blană vopsită gri. Şi spre curte tot uşi pline. Uşile se blocau cu un lemn care se îngropa în zid. Familia Polihronie a decis să-şi facă un cavou în curtea casei pe terasa mare a Oltului lângă un stejar. Aici au fost îngropaţi: Polihronie Ioan şi alţi membrii ai familiei. În 1980 cavoul era profanat, în cripte nu mai erau nici oasele. După câţiva ani cavoul a fost demolat iar astăzi nu se mai cunoaşte nici locul. Stejarul de lângă cavou s-a uscat şi a fost tăiat de oameni. Din auzite când s-a umblat la cripte nişte oameni au adunat oasele şi le-au dus în cimitirul din deal într-un cavou.”

Date genealogice

Polihronie Ioan pitarul s-a născut pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Viaţa publică a acestui om a fost prezentată la începutul acestui material. A avut un fiu care s-a numit tot Polihronie Ioan, fiul pitarului a fost o vreme subprefect al judeţului Olt, în vremea lui Alexandru Ioan Cuza. Acesta a fost căsătorit cu Profira si au avut o fată, Sevastiţa, care s-a căsătorit cu Al. Ghirgiu. Profira era fiica lui Ştefan Viişoreanu, decedat în 1855. Pe nevasta lui Ştefan o chema Safta. Ştefan era fiul lui Constantin al Anicăi Milcoveanu. Tatăl lui Constantin era Matei Milcoveanu.

  • Işfan logofătul + jupîneasa Caplea din Ceptur
  • Mitrea Rudeanu sluger 1610 (ginerele lui Işfan)
  • Stanca Rudeanu (fiica lui Mitrea Rudeanu )
  • Preda Milcoveanu, vel vistier 1708 ( S-a căsătorit Cu Stanca)
  • Constantin Milcoveanu, paharnic 1708-1732 (fiul lui Preda)
  • Matei Milcoveanu (fiul lui Constantin Milcoveanu)
  • Ştefan Milcoveanu (fiul lui Matei Milcoveanu)
  • Ştefan Viişoreanu 1855 Ginere lui Ştefan Milcoveanu)
  • Ioan Polihronie (căsătorit cu Profira, fiica lui Viişoreanu)
  • Alexandru Ghirgiu a fost căsătorit cu Sevastiţa, fiica lui Ioan Polihronie, şi au avut 2 fete şi un băiat. Fiica lor a fost căsătorită la Galaţi. După soţ s-a numit Costovici. Fiul lor Constantin a lucrat la Banca Naţională din Bucureşti. Acesta şi-a revendicat dreptul de proprietate asupra caselor din conacul Polihronie. A primit de la Primăria oraşului Drăgăneşti-Olt o despăgubire de 400 milioane lei numai pentru casa bunicii sale. (celelalte case, neavând dreptul de proprietate asupra lor n. a.)
  • Constantin Costovici (nepotul Sevastiţei Ghirgiu)

Casa Ghirgiu Alexandru

Casa Ghirgiu a fost construită la sfârșitul secolului al XIX-lea de Alexandru Ghirgiu, ginerele lui Ioan Polihronie, pe terenul dat că zestre fiicei lui Sevastita. Că și casa cea mare după 1949 au fost naționalizate și date spre folosintă Gospodăriilor Agricole de Stat. După o vreme au mai avut și alți stăpani care nu s-au îngrijit cum trebuie de acest conac.

Casa Ghirgiu Alexandru

În curtea conacului s-au aflat magazii, grajduri pentru animale și șoproane pentru utilajele agricole, care odată cu trecerea anilor au fost demolate.

În anul 2006 conacul a fost retrocedat urmașilor, reprezentați prin dl. Costovici Constantin, nepot al Sevastitei Ghirgiu, descendentă a familiei Polihronie Ioan. Familia Costovici, datorită imprejurărilor, a beneficiat pentru despăgubire numai pentru casa Ghirgiu. Astfel, prin încheierea actelor de vânzare-cumpărare, casa Ghirgiu a intrat în posesia definitivă a Muzeului Câmpiei Boianului. Actele s-au perfectat și au fost semnate prin delegație din partea Primăriei Drăgănesti-Olt, de subsemnatul, la data de 23 noiembrie 2006.

În 1981, când muzeul s-a inaugurat, conacul Polihronie cuprindea în afara caselor Polihronie și Ghirgiu, o casă cu două odăi pentru slugi, transformată în două garaje pentru mașini, două magazii, o fântână și un WC. Împrejmuirea era din plasă și scandură uzată 70%: de-a lungul anilor din diferite motive au mai rămas 3 clădiri ale vechiului conac. Casă Ghirgiu și casă Polihronie ce adăpostesc expoziții muzeale. Casa servitorilor servește că sediu administrativ și depozite pentru muzeu.

Mulțumiri

Muzeul de la Drăgănesti-Olt este rodul unei munci colective. Aici și-au adus contribuția: sponsorii, donatorii, edili orașului, cercetători ai istoriei naționale, mulți funcționari ai primăriei, cei care prestează muncă în folosul comunitătii și cu deosebire colectivului de salariați ai muzeului, angajați de-a lungul timpului.

Ca instituție publică subordonată Consiliului Local, putem spune că toți primarii orașului, din 1981 și pană astăzi, au susținut demersurile muzeului, dar trebuie să aducem mulțumirile noastre în mod special primarilor.