Casă neolitică ce avea două încăperi cu utilităţi diferite
Muzeul adăpostește în incinta lui o Casă Țărănească construită din lemn cu pridvor deschis și două încăperi. Interiorul locuinței se caracterizează prin funcționalitatea încăperilor prin dispunerea și folosirea economicoasă a mobilierului, printr-o decorațiune plăcută realizată cu ajutorul țesăturilor.
Prima încăpere la vatră este destinată activităților cotidiene și preparării hranei. Astfel, camera este dominată de prezența vetrei cu horn și corlată, element determinant în stabilirea funcției principale ale acestui spațiu.
Piesele de mobilier din lemn erau puține: hambarul cu două compartimente, pentru mălai și făină, o masă joasă, rotundă, cu scăunele în apropierea focului și un dulap-masă pentru veselă.
Prima încăpere s-a numit „la vatră” sau „la foc”
Nu lipsesc oalele din pământ, țestul dar șu recipientele din sticlă – lampa, țoiul pentru țuică, ventuzele.
Cea de-a doua încăpere odaia, era încălzită de o sobă oarbă, alimentată prin vatra din camera alăturată iar în continuarea sobei se aflau paturile, două la număr. Patul cu tăblii este alcătuit dintr-un cadru lemn pe care se punea o saltea umplută cu paie. Căpătâiele sau pernele erau țesute în război și umplute cu paiu, dar și cu fulgi ca cele pentru zestrea fetei de măritat.
Dormitorul s-a numit „la sobă”
Au existat şi case construite din lemn cu drugari, cum este locuinţa din incinta muzeului. Drugarii din care a fost construită casa, s-au recuperat de la o şcoală care a fost construită în anul 1925, de regulă acest tip de casă avea pe ambele feţe ale lemnului bătute nuiele şi bulgărite cu pământ şi paie. Lemnul era cioplit cu toporul şi barda. Îmbinările se făceau cu scobeli în lemn şi cuie de lemn. Mai rar se foloseau scoabele din fier şi cuie făcute la fierar.
La capătul patului erau totdeauna lada cu zestre peste care se stivuiau scoarțele, macatele, pernele și costumele populare.
În dreptul ferestrei era așezat un dulap acoperit cu o față de masă brodată pe care stă lampa. Țesăturile din lână au fost cele mai importante în casa tradițională, atât pentru valoarea lor artistică, cât și pentru valoarea lor intrinsecă. Scoarțele, velințele și mai târziu macaturile intrau în zestrea fetelor de măritat și se moșteneau din generație în generație.
Camera de locuit avea pardoseală din pământ bătut, peste care sunt puse preșuri lucrate în razboiul de țesut. Pereții sunt frumoși văruiți cu alb pe care stau prinse macate, prosoape, tablouri.
Modul de reprezentare a spațiului de locuit, distribuirea funcționalităților și modalităților de folosire a acestuia sunt repere asupra concepției oamenilor cu privire la locuință, asupra gradului de civilizație.